Operator de lumini

În artele spectacolului, lumina este unul dintre elementele principale pentru crearea și desfășurarea unui act artistic. Dacă în timpurile de odinioară, înainte de descoperirea curentului și inventarea aparatelor de iluminat, se foloseau lumina solară și focul, în zilele noastre există tehnologii speciale pentru a crea, reda și dramatiza atmosfera unui spectacol prin lumină. Operatorul de lumini este o persoană cu mari abilități tehnice și creative, care are rolul principal de a elabora soluții de iluminare a spectacolului: punerea în evidență sau ascunderea anumitor aspecte, jocuri și efecte vizuale cu ajutorul unor console și programe speciale, lumini de urmărire, combinarea de culori pentru un efect dorit și alte metode specifice. Gândiți-vă cât de anost și plictisor ar fi să priviți un număr de circ în arenă fără acele lumini speciale care cad pe fața unui comic plângăcios sau urmăresc în timp real mișcările periculoase ale unui trapezist. În teatru și circ, operatorul de lumini lucrează împreună cu un designer sau maistru de lumini, dar și cu artiștii, de la începutul creării numerelor specifice fiecăruia, în timpul repetițiilor și pe durata spectacolului, fiind foarte atent în dirijarea luminilor, pentru a nu pune în pericol oamenii sau animalele. În cazul unui accident sau a unei întreruperi a curentului electric, operatorul de lumini trebuie să acționeze rapid și calm pentru a repune în mișcare spectacolul, fără să existe probleme. Este o meserie care cere multă concentrare, atenție la detalii, creativitate, aptitudini tehnice și electronice și, nu în ultimul rând, prețuirea circului.

VIDEO

FOTO