Editor

Meseria de editor este nelipsită şi chiar esenţială în toate tipurile de producţie video, cum ar fi în televiziune, film, dar şi film de animaţie - pentru că la genul acesta de producţie ne referim. Pe scurt, editorul creează colaje din cadrele filmate de operatorul de imagine, pentru a forma o secvenţă. Vizionând un material editat, audienţa poate formula idei şi extrage înţelesuri tocmai după discursul pe care-l propune înşiruirea detaliilor vizuale, prin modul în care au fost îmbinate aceste imagini. Pe lângă importanţa modului în care au fost realizate cadrele (tehnica de filmare, atmosfera creată, modul de dispunere a luminilor) de către operatorul de imagine (în cazul animaţiilor, aceste lucruri sunt realizate de animatorul-desenator), editorul vine să potenţeze o ideee, o stare, suspansul, misterul. De asemenea, desfăşurarea acţiunii unui film este conturată şi armonizată prin munca depusă de editor. La fel, dezvăluirea anumitor detalii-cheie dintr-un film este stabilită secvenţial şi temporal de către editor – bineînţeles, urmărind extrem de strict indicaţiile date. Formula în care editarea materialului brut este realizată se stabileşte împreună cu regizorul, de cele mai multe ori, iar editorul este mai degrabă un executant care trebuie să aducă materialele disponibile cât mai aproape de ideile imaginate de acesta. Să nu credeţi, însă, că această muncă este atât de anostă şi lipsită de libertatea de creaţie. În funcţie de caracterul fiecărui regizor în parte, oamenii din echipa lui îşi pot permite iniţiative personale sau nu. Altfel spus, regizorul îi indică editorului ordinea cadrelor care vor compune o secvenţă, însă puterea şi libertatea editorului stă în deciderea momentului în care va face tăieturile (cut-urile). Toată desfăşurarea secvenţei trebuie să fie curată, corectă, dar mai ales logică. Aţi auzit vreodată de racord? În succesiunea unor cadre, mai ales dacă sunt filmate în zile diferite, se pot strecura nişte greşeli, care pleacă de pe platoul de filmare (dar sunt şi racorduri care ţin de editare). Imaginaţi-vă că într-un cadru personajul are cărarea părului făcută pe stânga, iar în următorul cadru este făcută pe dreapta – aceasta e o lipsă de racord. Într-o secvenţă trebuie să ai grijă ca toate elementele să fie identice (decor, machiaj, îmbrăcăminte). Un alt exemplu de lipsă de racord este prezenţa unui pahar plin cu apă într-un cadru, iar în următorul cadru, a unuia pe jumătate gol (aici poate fi în acelaşi timp o greşeală, dar şi o lipsă de racord intenţionată – se poate construi astfel o metaforă a trecerii timpului). Exact aceleaşi lucruri se întâmplă şi în filmele de animaţie.

Munca de editor e frumoasă şi pasionantă, chiar dacă se desfăşoară în faţa unor monitoare mari şi cu cantităţi imense de informaţii vizuale. Însă pentru a putea să fii un editor bun, trebuie să fii talentat, destul de răbdător şi extrem de organizat – dar nu chiar maniac, pentru că nu roboţeşti, ci creezi. :)

VIDEO

FOTO